Un articol de Claudia Bulacu
Acest îndemn,venit din partea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a rămas multă vreme sub semnul întrebării date fiind multele interpretări care i s-au dat. Teologii consideră că aceasta este una din căile spre mântuire.
Alţii spun că ar fi un semn de recunostere a unei vinovăţii şi că este,totodată,un semn de slăbiciune.
Oamenii de rând, cu sau fără prea multă cultură teologică o aplică sau nu,în funcţie de situaţie, însă acest îndemn are conotaţii deferite în funcţie de fiecare în parte. Nici o opţiune nu poate fi contestată,dar,poate ar trebui să încercăm să ne apropiem mai mult de cuvintele afirmate de Mântuitor pentru că ele pot avea înţelesuri ascunse valoroase.
Starea de umilinţă ne purifică
Egoul uman a atins cote alarmante pentru mulţi dintre noi şi el este alimentat clipă de clipă, dat fiind bagajul de amintiri pe care îl ducem în spate, amintiri legate,de obicei, de diplome, funcţii, statut social, bani etc.
Având toate acestea, o persoană se simte atât de puternică şi , uneori, atotştiutoare, încât nu se mai apleacă să asculte şi părerea celorlati socotiţi,în sinea lui, nepregătiţi sau ignoranţi. Adevărata valoare umană,însă, nu stă în diplomele pe care le avem sau banii pe care îi avem în conturi, ci în « lucruri » de o înaltă fineţe, subtile, menite să descompună acest strat de impresii despre noi înşine care ne fac « puternici » .
Această putere este falsă si temporară pentru că banii se duc, funcţiile trec şi ele, diplomele rămân,dar nu au nici un folos dacă nu suntem fericiţi. Ca atare, din când în când,trebuie să acceptăm semnalele pe care ni le dă Existenţa şi să analizăm dacă suntem sau nu pe drumul cel bun. Când spun « drumul cel bun » mă refer,desigur, la cel spiritual.
Mesajele pe care ni le transmite Dumnezeu, de obicei prin alţi oameni sau prin situaţii nefavorabile, au un singur scop, acela de a ne reduce egoul, acea structură falsă şi superficială aşezată peste Spiritul Etern care se găseşte în noi. Acest spirit are o singură menire, aceea de a ne ajuta să evoluăm şi dacă evoluţia noastră presupune o stare de umilinţă, atunci pe aceea trebuie să o urmăm.
Acceptă să pierzi pentru a câştiga !
Pare confuză această frază,dar este corect formulată : acceptă pierderile din sfera umanului pentru a câştiga mult mai mult în sfera divinului. Cât timp omul modern nu va înţelege că el nu este stăpân asupra destinului său decât în limita liberului arbitru îngrădit de legile divine, nu poate să vadă că pretutindeni este manifestarea divină,că drumul este acelaşi,indiferent ce calcule şi-ar face el.
Dacă,însă, vom încerca să reflectăm mai mult asupra acestor cuvinte ale Mântuitorului, vom înţelege că trăindu-ne viaţa la unison cu Creatorul, vom avea absolut totul, inclusiv funcţiile la care visăm sau banii pe care îi avem. Atât banii,cât şi funcţiile (care sunt temporare) au fost inventate tot de Dumnezeu şi El este acela care ne dă cheia spre a le obţine. Uitând egoul şi dându-ne vălul ignoranţei la o parte, vom vedea mult mai clar cum lucrează în permanenţă Dumnezeu pentru noi.
A venit momentul să realizăm că fiecare dintre noi avem nevoie de o schimbare şi această schimbare este una profundă, care poate să ne anuleze inclusiv noţiunea de identitate. « Cine sunt ? » şi « Încotro mă îndrept ? » trebuie să fie întrebările noastre de fiecare clipă.
Este de o importanţă vitală să renunţăm la tot ce ne face mai mici decât suntem în realitate, pentru că scânteia divină din noi va avea întotdeauna întâietate şi îşi va urma drumul său indiferent dacă noi suntem de acord sau nu. Cea mai uşoară cale este să colaborăm cu viaţa şi să o iubim,aşa cum este ea,cum ne-a fost dăruită. Merită să încercăm mai degrabă această variantă decât să ne luptăm cu răul (adică ce ne stă împotrivă), care ne poate distruge într-o zi.