Un articol de Mihaela Iliescu
Lumânărica este un leac din farmacia naturii folosit din vremuri îndepărtate. Planta are mai multe denumiri: Cucuruz Galben, Lumânarea Domnului, Coada Lupului, dar Lumânărică este cea mai răspândită, pentru că, privită de la distanţă, se aseamănă cu o flacără.
În cultura populară i se mai spune şi Nevasta Soarelui.
Hippocrate o recomanda ca leac pentru răni, Aristotel a constatat că, atunci când seminţele plantei erau presărate pe apă, pescarii prindeau mai mult peşte.
Documente de demult îl menţionează pe Discoride, cel care a descoperit că planta vindecă tusea cronică.
În vremea dacilor, Lumânărica (Diesema) se folosea ca un remediu de încredere pentru răni, tuse sau stări febrile.
Lumânărica conţine: zaharuri, saponine, ulei volatil, tanin, flavonoide, mucilagii, vitaminele A şi D, complexul vitaminelor B, magneziu, sulf, potasiu, fier, lipide.
La noi în ţară, este specifică mai ales zonei de câmpie, creşte în locuri însorite, uscate, nisipoase, pietroase, la marginea culturilor de porumb şi floarea soarelui, dar şi prin locuri umede, la marginea pădurilor, a drumurilor, a căilor ferate şi pe văile râurilor, iazurilor sau bălţilor.
Florile, folosite în medicina naturistă, se recoltează dimineaţa, după ce s-a ridicat roua, pe timp frumos.
Uscarea se face în ziua recoltării, pe rame, la soare, apoi în încăperi bine aerisite.
Efectele sunt nenumărate: emoliente, expectorante, antiasmatice, antinevralgice, sudorifice, diuretice, antiinflamatoare, antihemoroidale, antispastice, antivirale, antimicrobiene, bacteriostatice, cicatrizante.
CITEŞTE AICI DESPRE REMEDII NATURALE PENTRU LARINGITĂ
Iată şi ce recomandări terapeutice are Lumânărica:
• Afecţiuni respiratorii: tuse, bronşită acută şi cronică, guturai, gripă, pneumonie, pleurezie, congestie pulmonară, angine, laringite, traheite, răguşeală, tuberculoză.
• Afecţiuni ale aparatului digestiv şi ale ficatului: gastroenterite, diaree, dizenterie, ficat gras, hemoragii, crampe digestive, colici digestive şi biliare.
• Afecţiuni renale şi urinare.
• Tulburări de ritm cardiac, palpitaţii pe fond de nervozitate.
• Dermatite, arsuri, furuncule, abcese, degerături, panariţiu, ulcere atone, răni, înţepături de insecte, contuzii.
• Hemoroizi.
• Reumatism, artorze.
• Infecţii ale urechilor, oreion, dureri de dinţi.
Mai puţin cunoscut este faptul că Lumânărica atenuează simptomele menopauzei: bufeuri, oboseală, scăderea puterii de concentrare, transpiraţii nocturne şi tratează cu succes fibromul uterin.
Cum se poate utiliza?
Intern
Infuzie dintr-o linguriţă de flori uscate la 200 ml apă clocotită. Se lasă vasul acoperit timp de 10-15 minute, se strecoară şi se beau una, două cani pe zi, călduţe, cu înghiţituri rare sau câte o lingură la interval de o oră. Acesta este „ceaiul iernii”, cu efecte miraculoase în tratarea tusei, bronşitei, laringitelor, traheitei, precum şi în orice alte afecţiuni ale aparatului respirator şi plămânilor.
Pentru uşurarea expectoraţiei, calmarea tusei şi răguşelii se prepară o infuzie dintr-un amestec în părţi egale din: Lumânărică, Nalbă, Tei, Podbal şi Pătlagină. Se pune la infuzat o lingură în 250 ml apă clocotită, se lasă 10 minute, se strecoară, se îndulceşte cu miere. Se beau două cani pe zi, călduţe.
Extern
Decoct din 30 grame flori şi frunze de Lumânărică la un litru de apă. Se fierbe timp de trei minute, se strecoară. Se face gargară la intervale de 30 de minute. Are efecte în răguşeală.
Decoct din 60 grame de frunze şi flori la un litru de apă. Se fierbe timp de cinci minute, se strecoară şi se aplică sub formă de comprese, spălături şi pansamente pe arsuri sau ulceraţii şi sub formă de cataplasme în panariţiu, furuncule, degerături, ulcere atone, hemoroizi.
Tinctură – preparată din doi pumni de flori uscate, care se macrează în 500 ml alcool pur, timp de şapte zile. Se strecoară. Se fac frecţii pe piept în afecţiunile pulmonare sau în dureri reumatismale.
MĂRUL LUPULUI – O VICTORIE A PLANTELOR ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA CANCERULUI
Ulei – preparat din pumni de flori uscate, macerate timp de şapte zile în ulei de floarea soarelui sau măsline, obţinute prin presare la rece. Se fac frecţii pe piept în afecţiunile pulmonare sau în dureri reumatismale.
Sirop – se pun la fiert şase linguri în 500 ml de apă, se lasă să clocotească şi se adaugă 200 grame zahăr brut. Când siropul s-a legat, se lasă să se răcească, se strecoară. Se păstrează în sticle închise ermetic, la loc răcoros, ferit de razele soarelui. Se consumă trei linguri pe zi.