Un articol de Ileana Mladinoiu
Aristotel: “Ca sa eviți criticile spune nimic, fă nimic, fii nimic”
Oricui i s-a întâmplat să-i fie criticate la un moment dat, pe bună dreptate sau nu, aspectul fizic, anumite obiceiuri, mentalitatea…
Atunci când criticile sunt nemeritate, pot fi foarte dure și cu certitudine ne vor afecta pe o durată mai scurtă sau mai lungă.
Cu toate acestea, avem nevoie și de critici, chiar dacă sunt mai greu de acceptat. De acele critici constructive despre care auzim adesea vorbindu-se.
Mă întreb dacă există o modalitate de a reacționa în fața unor judecăți venite din partea cuiva, indiferent de natura lor.
Dacă putem înlocui furia, amărăciunea, supărarea produse în momentul în care suntem răniți sufletește.
Am găsit câteva jaloane după care ne vom ghida, atunci când suntem criticați pentru ceea ce suntem în realitate.
Ascultă criticile
Chiar dacă par nedrepte, nemeritate, rezervă-ți timp de a le asculta în liniște, de a le înțelege, înainte de a avea în atenție o anumită reacție/ripostă.
Nu te grăbi să răspunzi
Furia ar putea să te deruteze. Acuzația pe nedrept dă naștere multor emoții și frustrări.
Amestecul de sentimente te poate determina să spui lucruri pe care să le regreți după aceea, să-ți faci procese de conștiință. Găsește timp pentru a reflecta.
Dezvoltă răbdarea
Seamănă cu ce am spus mai înainte. Completez cu ideea că Cel de Sus este foarte răbdător cu noi, chiar și atunci când suntem răi/când greșim.
Nu căuta să-ți faci dreptate/să te justifici
Știi foarte bine că însuși Iisus a tăcut cînd a fost acuzat pe nedrept.
Răspunde calm/cu blândețe
Un răspuns blând potolește mânia. Afirmația se sprijină pe ideea, care nu este o noutate, că furia declanșează furie, calmul îndeamnă la calm…
Gândește la ceea ce ar putea fi adevărat în critica respectivă
S-ar putea ca Dumnezeu să-ți vorbească prin intermediul persoanei care te judecă. Întoarce-te spre Dumnezeu, în pofida greșelilor și păcatelor tale. Revino la credință.
Consideră că s-ar putea să nu ai o viziune clară asupra lucrurilor
Cel care-și permite să te critice poate că vede ceva ce tu nu reușești să vezi la tine. Pare destul de dificil să faci un pas înapoi, atunci când te afli într-o situație cu care nu ai fost obișnuit.
Martorii au câteodată o viziune mai clară a ceea ce se întâmplă. Fii atent, lasă-te ghidat dacă simți că este cazul.
Ține cont de sfaturile altor persoane
Înțelepciunea o poți descoperi la mulți oameni din jurul tău. Nu ezita să le ceri sfatul, înainte de a recurge la o reacție.
Roagă-te la Dumnezeu să-ți dea înțelepciunea sa
Domnul este singurul care te poate instrui, arătându-ți calea ce trebuie urmată. Îndreaptăți mai întăi privirea către tine și vei putea accepta critica ca un pas înainte, ca semn de înțelepciune.
Vezi aici cum poți face să nu te mai superi din orice lucru minor!