"Ascunse în văzul tuturor, văzute doar de doritori!"

Un articol de Ileana Mladinoiu

Se întâmplă foarte rar ca un zgomot să ne anunțe ceva bun. Fie că vorbim de o mașină, de televizor, frigider sau de un obiect electronic, zgomotele neobișnuite și neregulate sunt de cele mai multe ori mesagerii unor vești proaste.

Chiar dacă organismul nostru nu funcționează în același fel ca bunurile de consum de care am amintit mai sus, vâjâiturile din urechi/scârțâitul articulațiilor/sughițul frecvent…nu pot fi sinonime cu o stare normală de sănătate.

Acestea fiind zise, iată câteva zgomote produse de corp care pot ascunde o boală!

ce se intampla daca sughit des

Respirație șuierătoare

Dacă auziți un șuierat în plămâni, aunci când inspirați sau expirați, înseamnă că s-a produs o îngustare la nivelul căilor respiratorii. Acest tip de zgomot ar putea indica o infecție pulmonară, un astm sau o bronșită la un nou-născut.

Scârțâitul/pocnitul/trosnitul articulațiilor asociate cu o durere

PUBLICITATE

Este normal să ne scărție articulațiile, dacă facem o mișcare bruscă și nu simțim niciun fel de durere. Explicația constă în faptul că lichidul din interiorul lor se reînnoiește și atunci auzim zgomotul produs.

În schimb, dacă scârțâiturile sunt frecvente la nivelul unei articulații și sunt asociate durerilor, mai ales dacă aveți peste 45 de ani sau dacă ați suprasolicitat-o prin practicarea unui sport intensiv, de exemplu, este cazul să mergeți la doctor.

Țîuit în urechi

Auziți în permanență un țîuit, un fel de vâjâit într-una din urechi? Percepția unui astfel de zgomot poate fi semnul unei hipertensiuni arteriale sau a unei anemii, așa că trebuie contactat medicul pentru a vă lua tensiunea. 

Vezi aici cum poți scăpa de țiuitul urechilor în mod natural!

Sughiț frecvent

Este cel mai adesea fără gravitate. Mai rar pote fi legat de iritarea nervului pneumogastric (nerv legat de encefal) sau a nervului periferic. Și o tumoare în zona gâtului poate provoca stimularea nervilor care trec prin apropiere.În această situație, sughițul persistă și este însoțit adesea de alte semne, cum ar fi dureri la nivelul abdomenului, senzația de gol stomacal, dificultăți digestive.

Bolboroselile din abdomen

Neliniștesc, deși sunt normale. Paradoxal, absența lor la nivelul intestinelor este aspectul care ar trebui să ne alerteze. În schimb, dacă bolboroselile sunt însoțite de crampe și vărsături, va trebui să stăm de vorbă cu medicul.

PUBLICITATE

Trosnetul maxilarului

Un maxilar nu trosnește niciodată făra motiv. Semnalează o problemă la nivelul articulației temporomandibulare, mai ales un sindrom algodisfuncțional al aparatului masticator.

*Continutul acestui articol este doar pentru informare si nu se doreste a fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, va recomandam sa consultati un medic specialist.

[wce_code id=2]