Un articol de Elena-Lacramioara Ana Kali Kuan
Nu de puţine ori regulile vestimentare de office sau de business au cauzat probleme de sănătate, şi nu numai regulile ci şi unele creaţii vestimentare sau încălţări nonanatomice .
Cravata face parte din ţinută office şi din păcate puţină lume ştie că ea poate cauza probleme oculare, uneori chiar invalidante!
Cei mai afectaţi bineînțeles că sunt bărbaţii, care prin natura meseriei lor sunt obligaţi să poarte zilnic cravată, uneori mai mult de 8 ore pe zi.
În interval de maxim 3-4 minute din momentul în care un bărbat îşi leagă cravata la gât, s-a dovedit faptul că tensiunea intraoculară a crescut cu mult peste normal.
Această situaţie duce în timp la formarea de glaucom sau cataracată!
În multe ţări, printre care și România, unde este foarte strict reglementată purtarea cravatei, mai ales în companiile mari, procentul de bărbaţi care dobândesc aceste afecţiuni este foarte ridicat, de peste 70%.
Tot mai mulți medici îndeamnă bărbații să evite purtarea cravatei prea strâns, întrucât tocmai acest obicei poate duce la ceea ce fost expus mai sus. De aceea este foarte important ca aceasta să fie cât mai puțin strânsă, asta pentru a nu crea acea tensiune oculară.
Vezi aici cum să nu-și pierzi vederea înainte de vreme!
În altă ordine de idei, trebuie să aveți grijă de voi și de sănătatea voastră, asta pentru a nu avea efecte neplăcute mai târziu, întrebând oare de ce am dezvoltat glaucom sau cataractă…
Ochii sunt călăuză noastră în viaţă şi oglindă sufletului, așa că aveţi grijă de ei, pentru că pe aceste companii care vă impun asta, chiar nu le interesează soarta voastră în viitor!
Despre autor:Elena-Lacramioara Ana Kali Kuan s-a alaturat Echipei Secretele.com pentru a veni in sprijinul oamenilor cu informatii pretioase despre o viata sanatoasa cu ajutorul medicinei naturiste. Pe Elena-Lacramioara o puteti gasi si pe facebook!