Oţetul de mere are un spectru amplu de întrebuinţări şi oferă o gamă largă de proprietăţi sănătoase. În medicina alternativă, oţetul de mere este cel mai apreciat pentru efectele sale de echilibrare a florei intestinale benefice şi de restabilire a pH-ului normal al organismului, dar şi pentru faptul că este un bun adjuvant pentru slăbit.
În amestec cu miere şi ghimbir, oţetul de mere devine un remediu puternic împotriva inflamaţiilor gâtului. Amestecă o lingură de oţet de mere cu un sfert de linguriţă de piper măcinat, două linguri de apă, un sfert de linguriţă de piper cayenne şi o lingură de miere.
Oţetul de mere mai deţine proprietatea de a regla glicemia, efect verificat şi confirmat de mai multe studii clinice.
Într-unul dintre experimente, cercetătorii de la Universitatea Arizona au măsurat efectele oţetului de mere asupra unui grup de 11 pacienţi cu diabet de tipul 2. Pe durata studiului, aceştia nu au urmat un tratament cu insulină, ci doar medicaţia farmaceutică de bază luată împreună cu o doză a două linguriţe de oţet de mere combinate cu 30 g de brânză seara înainte de culcare.
Rezultatele au indicat că nivelurile glicemiei serice s-au echilibrat considerabil a doua zi dimineaţa.
Un alt studiu, care a testat efectele consumului a 30 ml de oţet de mere împreună cu o gustare alcătuită dintr-un covrig cu unt şi un pahar de suc de portocale, a arătat că această metodă coboară glicemia atât în rândul subiecţilor sănătoşi, cât şi în rândul adulţilor cu prediabet şi al celor cu diabet de tipul 2.
Prediabeticii s-au bucurat de o coborâre a glicemiei serice cu 50%, în timp ce la diabetici nivelurile glicemiei au scăzut cu 25%.
Oţetul de mere are proprietatea de a echilibra şi restabili pH-ul normal, motiv pentru care este de mare ajutor în tratamentul mai multor boli de piele, al arsurilor solare, negilor, muşcăturilor de insecte, intoxicaţiilor cu iederă otrăvitoare, acneei, micozei unghiilor, micozei picioarelor, mătreţii şi rănilor superficiale.
Citește aici cum poți dizolva pietrele la rinichi folosind otet de mere!
Acelaşi produs grozav sprijină eliminarea toxinelor acumulate în sistemul limfatic, îmbunătăţind astfel funcţia homeostatică. Se speculează că acest efect s-ar datora concentraţiei mari de antioxidanţi, care previn stresul oxidativ şi sprijină buna funcţionare a organelor şi a vaselor sanguine.
…Continuare pe pagina urmatoare