Un articol de Razvan
Ce este adiponectina?
Probabil ca esti familiarizat deja cu denumirile si functiile unora dintre cei mai importanti hormoni ai corpului, cum ar fi estrogenul si testosteronul. Dar este mai putin probabil sa fi auzit de adiponectina, un hormon produs de celulele adipoase. Da, ai citit bine, de celulele adipoase!
Vezi mai jos despre ce este vorba!
Daca pana acum asociai celulele adipoase doar cu depozitele incapatanate de grasime de pe corp, si nu credeai sa aiba vreo alta functie in afara de aceea de a-ti face viata un cosmar, afla ca lucrurile nu stau chiar asa. Se pare ca tesutul adipos (acumularile structurale de celule adipoase) ar putea fi privit inclusiv ca un organ endocrin al corpului, asa cum sunt glandele suprarenale si tiroida.
De fapt, adiponectina nu este singurul hormon produs de tesuturile adipoase. Pe lista se numara inclusiv leptina si rezistina. Dar deocamdata sa ne concentram atentia asupra adiponectinei.
De ce este adiponectina atat de importanta?
Motivul pentru care adiponectina este importanta consta in efectele ei puternice asupra metabolismului, potrivit cercetarilor in domeniu.
• Adiponectina sprijina functionarea insulinei prin cresterea sensibilitatii celulelor la acest hormon, scade productia de glucoza si grasimi in organism, si ajuta musculatura sa utilizeze mai eficient glucoza si grasimile.
• Adiponectina protejeaza, de asemenea, vasele sanguine in mai multe moduri, inclusiv prin prevenirea oxidarii colesterolului LDL. Este un lucru foarte benefic, intrucat oxidarea colesterolului LDL se numara printre principalii factori cauzatori de boli cardiace.
Avand in vedere toate aceste informatii cu privire la efectele pozitive ale adiponectinei, se poate trage concluzia ca un nivel scazut al acestui hormon ar putea fi asociat cu anumite boli. Si chiar asa se si intampla.
• Nivelurile scazute de adiponectina, adica hipoadiponectinemia, sunt corelate cu un numar de boli, printre care si sindromul metabolic, diabetul zaharat de tipul II si bolile coronariene.
• Hipoadiponectinemia este, de fapt, asociata cu un risc de 3,5 ori mai mare de a dezvolta sindromul metabolic, adeseori un precursor al diabetului si al bolilor de inima.
Desi cercetarile asupra acestui hormon abia incep, cu siguranta ca adiponectina va fi supusa unor teste de laborator mult mai ample pe viitor. Revino aici pentru actualizari cu privire la rezultatele acestor studii!
Despre autor:
Razvan s-a
…Continuare pe pagina urmatoare