Un articol de Calin Petru Barbulescu
Urcioarele din zona ochilor pot fi foarte suparatoare, intrucat provoca atat disconfort, cat si durere. La inceput pielea iritata se umfla, apoi se intareste, iar urciorul creste treptat in dimensiuni.
Atunci cand urciorul „se coace”, asadar atunci cand se formeaza abcesul, urciorul se dreneaza, de regula, prin scurgeri de puroi. Uneori, mai ales in timpul noptii, se poate sparge de la sine, iar puroiul intra in contact direct cu ochiul, ceea ce poate duce si la alte complicatii.
Adesea, urcioarele vindecate reapar in timp. Nu este vorba aici nici de vreo boala a sangelui, nici de boli oculare, contrar parerii generale. Urciorul ochiului este o infectie cauzata de frecarea ochilor – iata de ce apare cel mai des in randul copiilor – sau provocata de ingustarea canalului lacrimo-nazal.
Cel mai bun remediu este, ca mai mereu, preventia, asa ca e bine sa-i educi pe cei mici in spiritul mentinerii unei bune igiene corporale.
– Inmoaie un tampon de bumbac in coniac si pune-l peste pleoapa inchisa a ochiului afectat.
– Lasa-l asa timp de aproximativ o ora.
– Apoi inmoaie un alt tampon de bumbac in ulei de masline si asaza-l tot asa, peste pleoapa bolnava. Cu cat pastrezi compresa mai mult, cu atat mai bine.
– Daca este posibil, mentine-o pe toata durata noptii.
– Dimineata, la trezire, spala pleoapa cu ceai cald de flori de musetel.
Pentru a prepara ceaiul, asaza 2 pliculete de ceai de musetel in 200 de ml de apa fiarta. Acopera apoi si lasa-l sa faca infuzie si sa se raceasca.
Este foarte important sa eviti intrarea in contact a ochilor cu mainile murdare!
Acest articol este oferit sub licenta Creative Commons. Il puteti republica oriunde incluzand autorul, sursa si sa lasati toate link-urile intacte.
Despre Autor:
Calin Petru Barbulescu este autor pentru Secretele.com . „Iubirea este una dintre caile care duce la o eliberare spirituala completa. Viata o primesti gratis, nu ajunge sa platesti pentru ea, iar viata pe care o incepem plangand trebuie s-o terminam razand. Numai impreuna putem sa lasam o
…Continuare pe pagina urmatoare